Proiectele noastre Edu-Export au în vedere dezvoltarea cooperării finlandezo-române în domeniul educației prin furnizarea de resurse, traininguri și prin facilitarea contactelor cu actorii din domeniul educațional și cu școlile din Finlanda. Inițiativele noastre includ preluarea de modele sau campanii educaționale de succes din Finlanda și adaptarea lor la școala românească.
Proiectele dedicate sectorului educațional din România au în vedere facilitarea și organizarea de schimburi de experiență pentru studenți și profesori între România și Finlanda. Inițiativele noastre includ crearea de activități practice și metode noi de training pentru profesori, însoțite de material educațional inspirat din pedagogia finlandeză. Organizăm vizite educaționale pentru grupuri de profesori cu un program complet în timpul evenimentelor educaționale din Helsinki.
Proiectele Edustudio pentru comunitatea locală din Finlanda au în vedere sprijinirea învățării limbii materne și promovarea unei imagini pozitive a identității etnice și a tradițiilor în rândul tinerilor și familiilor românești. Oferim modele și unelte noi de învățare, utile într-o societate multiculturală. Inițiativele noastre includ grupul de joacă Zmeișorii din Helsinki, tabere educaționale în limba română și organizarea de evenimente de promovare a României.
Proiectele pentru diaspora au în vedere dezvoltarea de modele și resurse educaționale noi în predarea limbii române pentru copiii și tinerii care locuiesc în afara României. Inițiativele noastre includ dezvoltarea platformei educaționale Zmeișorii și diseminarea de bune practici și materiale educaționale moderne în limba română, inspirate din modelul pedagogic finlandez.
  • White Facebook Icon
  • White Instagram Icon
  • White LinkedIn Icon

©2019 by Edustudio Helsinki.