Cum pot ajuta personajele copiii să învețe despre sentimente

de Claire Sanders | Fun Learning

Articol tradus de pe Fun Academy cu acordul autorilor.


Cu toții iubim personajele. De la Oliver Twist la Elsa, ne adunăm în jurul lor și le urmărim admirativ călătoriile. Toată lumea are ochii umezi când Simba își pierde tatăl și este alungat din regat. Ne ținem respirația când Merida se grăbește să anuleze blestemul asupra familiei. Personajele și poveștile lor nu doar ne destind, ci ne poartă în călătorii încărcate de diferite sentimente și emoții. Ce putem învăța de la aceste animale vorbitoare, jucării organizate sau prințese puternice? Haideți să aflăm.


Explorează și înțelege sentimentele


Un personaj ne poate ajuta să explorăm o varietate largă de sentimente. Cu toții simțim mai mult de o emoție pe zi. Totuși, urmărind de exemplu povestea lui Z, o furnică ce încearcă să se împace cu propria individualitate, în mai puțin de o oră și jumătate suntem expuși la o mulțime de sentimente. Suntem martori la bucurie, surprindere, teamă, frustrare, precum și singurătate, respingere și pierdere. Astfel, personajele pot ajuta copiii să descopere mai multe despre sentimente necunoscute și dificile și să înceapă să înțeleagă despre ce este vorba.


Învață să exprimi emoții


Până și noi adulții ne confruntăm uneori cu exprimarea emoțiilor. Ne este greu să facem față sentimentelor precum dezamăgirea sau jena și încercăm să le reprimăm. Drept urmare s-ar putea să încercăm să împiedicăm copiii să simtă aceste emoții lăsându-i, de exemplu, să câștige mereu sau asigurându-i că nu i-a văzut nimeni eșuând. În aceste situații personajele sunt foarte utile.


Fie că este vorba de un desen animat sau de o carte, emoțiile și exprimăriile exagerate ale protagoniștilor oferă momente excelente pentru învățare. Este mult mai ușor să învățăm să exprimăm aceste sentimente observând și ascultând cum le trăiesc personajele. Mai mult decât atât, acesta poate fi folosit ca un punct de pornire pentru o conversație despre cât de importantă este exprimarea sentimentelor într-un mod constructiv, decât să explicăm același lucru în afara unui context.


Raportează-te în siguranță, de la distanță


Cel mai frumos lucru la aceste personaje este că ne ajută să explorăm subiecte și emoții de la distanță.


Copiii pot învăța cum să facă față monștrilor de sub pat sau decesului cuiva iubit, fără ca acest lucru să li se întâmple lor sau cuiva pe care îl cunosc în realitate. Este mult mai ușor să spunem “acest personaj are probleme în a-și controla furia. Ce poate face în legătura cu asta?” în loc de a spune copilului ”Ai o problemă în a-ți controla furia”. Astfel, putem vorbi despre personaje într-un mod în care nu putem vorbi despre propria persoană.


Dezvoltarea alfabetului emoțional


Folosind personaje putem discuta despre sentimente pe care copiii nu le-au expertimentat încă. Acest lucru îi poate ajuta să își dezvolte cunoștințele emoționale într-un mod pasiv. Ca de exemplu, fetița mică care se pregătește pentru prima zi înapoi la grădiniță după vacanța de vară. O poveste despre întâlnirea oamenilor noi o poate ajuta să înțeleagă sentimente precum anxietatea și entuziasmul. Mai mult decât atât, dacă personajele din poveste sunt noi la școală, în oraș sau în țară? Dacă unii dintre ei arată diferit și sunt îngrijorați că vor fi tachinați?


Personajele le permit copiilor să empatizeze și să exploreze ce înseamnă să te pui în locul altcuiva. Copiii pot învăța că nu sunt singuri atunci când trec prin anumite momente în viață sau când simt emoții dificile. Și mai ales, personajele pregătesc copiii pentru viitor dându-le forța să facă față provocărilor.


Acest articol face parte din seria de articole traduse de Edustudio Helsinki cu acordul Fun Academy. Puteți citi toate articolele lor în engleză aici.

noutăți din educație

  • White Facebook Icon
  • White Instagram Icon
  • White LinkedIn Icon

Vrei să fii printre primii care află noutățile din educația finlandeză?

Abonează-te la newsletterul Edustudio Helsinki!

 Parteneri și susținători 

©2020 by Edustudio Helsinki